Petrolul a terminat anul 2024 pe locul șase, ultimul care va permite accesul în play-offul Superligii. Ploieștenii au învins în etapa a 21-a Unirea Slobozia, scor 2-1, dar la finalul partidei au primit o veste șoc.
Antrenorul Mehmet Topal a anunțat că nu va mai continua la Petrolul, deoarece intenționează să plece acasă, la Istanbul, unde are familia. Decizia lui pare de neclintit, astfel că Petrolul trebuie să să-și găsească antrenor cât mai rapid.
Deși este o echipă cu probleme financiare, cauzate de lipsa de implicare a autorităților locale, Petrolul reprezintă totuși un blazon, iar conducerea se bazează pe asta în tentativa de a convinge un nume important să accepte să vină la Ploiești.
Cel vizat este chiar Adrian Mutu, liber de contract, din luna martie, când a plecat de la CFR Cluj. Mutu a jucat la Petrolul în 2014 și are o relație bună cu fanii, dar și cu șefii clubului.
Înainte ca Mehmet Topal să fie adus de foștii așa-ziși investitori turci, Adrian Mutu a avut o discuție cu șefii Petrolului. El s-ar fi arătat interesat să vină la echipă, fiind și aproape de casă, dar a condiționat o posibilă înțelegere de implicarea autorităților locale în sprijinul echipei.
Lucrurile au rămas atunci în coadă de pește, deoarece ajutorul de la stat nu a venit, iar turcii l-au adus pe Mehmet Topal, care în ciuda unui debut slab a reușit să imprime Petrolului un joc eficient, care a generat și rezultate peste așteptări.
Cum Mutu nu și-a găsit echipă nici până acum, fiind nemulțumit de ofertele avute, pista Petrolul poate fi o variantă bună pentru fostul internațional de a reveni în fotbal.
De altfel, în luna octombrie, Mutu a fost prezent la Centenarul Petrolului, sărbătoarea care a marcat 100 de ani de existență a clubului ploieștean.
În vârstă de 45 de ani, Mutu a antrenat FC Voluntari, naționala U21, FCU Craiova, Rapid, Neftchi Baku și CFR Cluj. El are 117 meciuri ca antrenor, dintre care 51 de victorii, 29 de egaluri și 37 de înfrângeri.
Mutu a jucat 21 de meciuri la Petrolul, marcând șase goluri. A fost căpitanul echipei sub comanda lui Răzvan Lucescu și Cosmin Contra.
Și acesta din urmă poate fi o pistă pentru Petrolul, deoarece e liber de contract, după ce s-a despărțit de Damac, din Arabia Saudită.
Contra a avut un mandat fabulos la Petrolul, în 2013, când echipa a câștigat Cupa României, ultimul trofeu din istoria clubului. Pretențiile lui financiare sunt însă departe de posibilitățile Petrolului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER